Scoala Altfel 11F

     În săptămana 26.05.2025-30.05.2025 ,la L.T. "Ștefan Cel Mare" -Râmnicu Sărat ,se vor desfășura activități intersante.

     Pe data de 26.05.2025 s-a desfașurat activitatea ”Spuneți ”NU” drogurilor,spuneți ”NU” violenței!” in colaborarre cu poliția municipiului Râmnicu Sărat.

Mai multe informații aici.

pregatire suplimentara la limba romana

 Ion Luca Caragiale

    Elene si Nico 

INTRODUCERE: Ion Luca Caragiale (n. 1/13 februarie 1852^[7] Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – d. 9 iunie 1912, Berlin, Imperiul German) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români.^[8] A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

VIATA:S-a născut la 1 februarie 1852,^[7] în satul Haimanale^[9] (care astăzi îi poartă numele), fiind primul născut al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform unor surse, familia sa ar fi fost de origine aromână.^[10] Tatăl său, Luca (1812 - 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Primele studii le-a făcut în 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești^[11], iar până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, unde l-a avut învățător pe Bazil Drăgoșescu.^[12] Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. Caragiale a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, pe care l-a numit, în Grand Hôtel „Victoria Română”, orașul său natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor și-a adus aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu, acela care în schița memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii.

Adolescentul Iancu a început să scrie poezii în taină, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă, fixată la București sau Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în luna octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din București, unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată Curiozități. Apropierea de ziaristică este confirmată, cu certitudine, odată cu colaborarea la revista Ghimpele, unde și-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car și Policar, în care sunt vizibile vioiciunea și verva de bună calitate. Numele întreg îi apare la publicarea de la 1 octombrie 1874 a poemului Versuri în Revista contemporană. În numărul din luna decembrie 1874 al revistei, numele lui Caragiale a apărut trecut printre numele scriitorilor care formau „comitetul redacțional”. Un moment esențial l-a constituit colaborarea la Revista contemporană, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de poezie semnate I. L. Caragiale. Gazetăria propriu-zisă și l-a revendicat însă de la apariția bisăptămânalului Alegătorul liber, al cărui girant responsabil a fost în anii 1875 - 1876. În lunile mai și iunie 1877, Caragiale a redactat singur șase numere din „foița hazlie și populară”, Claponul. Între anii 1876 și 1877 a fost corector la Unirea democratică.. În 1868 a obținut de la tatăl său autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamație și mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luându-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie. În același an a fost numit copist la Tribunalul Prahova., fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa.

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.

CARAGIALE SI JUNIMEA:De la debutul său în dramaturgie (1879) și până în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 - 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Mai multe dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale au fost cauzate și de calitatea sa de junimist și de redactor la ziarul conservator și junimist, Timpul (1878 - 1881).

Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în 1879 în Convorbiri literare (în care au fost publicate toate piesele sale), a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile. După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, l-a numit director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întâlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, a cărei premieră a avut loc la 13 noiembrie cu mare succes, în prezența reginei. În 1888 Titu Maiorescu l-a numit director al Teatrului Național din București și i-a prefațat volumul de Teatru (1899), cu studiul intitulat Comediile d-lui I. L. Caragiale.

La 9 mai 1892, Caragiale a prezentat însă la Ateneu o conferință cu titlul Gaște și gâște literare, împotriva Junimii, determinând, împreună cu articolul Două note, ruptura cu Titu Maiorescu și încetarea colaborării la Convorbiri literare. La 18 noiembrie 1895, Petre P. Negulescu i-a scris lui Simion Mehedinți că a obținut de la Titu Maiorescu să se ceară colaborarea lui Caragiale la Convorbiri literare, fără reluarea însă a relațiilor personale între critic și autorul articolului Două note. Caragiale a reluat legătura cu Titu Maiorescu abia la 15 februarie 1908, când i-a trimis acestuia o felicitare cu prilejul zilei de naștere.

Scriind despre Comediile d-lui I. L. Caragiale (1885), și referindu-se la tipologie („Există aceste tipuri în lumea nostră? (...) Dacă sunt, atunci dela autorul dramatic trebuie să cerem numai ca să ni le prezinte în mod artistic”), Titu Maiorescu îl apără pe marele scriitor de acuzația de imoralitate. Articolul, care a provocat celebra polemică dintre Maiorescu și Gherea, evidențiază realismul tipurilor și al mediului social:

„Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor”.

OPERA LITERARA:

Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din România, ci și unul dintre principalii fondatori ai teatrului national. Operele sale,in special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic romanesc.

Volume

• „Schițe (Traduceri și originale)”, 1897
• „Momente”, 1901
• „1907, din primăvară până-n toamnă. Cîteva note”, 1907
• „Novele, povestiri”, 1908
• „Teatru. Opere complecte”, 1908
• „Momente, schițe, amintiri”, 1908
• „Schițe noue”, 1910Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din România, ci și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Operele sale, în special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic românesc.

Despre Mihail Sadoveanu - Chiorpec Petru

Mihail   Sadoveanu

   Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani, România – d. 19 octombrie 1961, București, România) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și politician român, unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră de cincizeci de ani. 

Pentru mai multe informatii accesati acest link

Pregatire Bacalaureat Limba Romana - Petrea Gabriel si Dragulin Codrut

 Mai multe informatii gasiti aici:

Banu Laurentiu

 Pentru mai multe informati accesati link ul urmator 

 https://9f-ltsm-ramnic.blogspot.com/2025/05/mihai-eminescu.html

Pregatire la limba romana

 CAMIL PETRESCU 

Camil Petrescu a fost nuvelist, prozator, eseist, publicist și dramaturg și a rămas cunoscut în literatura noastră deoarece a pus capăt romanului tradițional și a inițiat romanul modern.
Viața lui Camil Petrescu Camil Petrescu s-a născut la 22 aprilie 1894, fiu al lui Camil și al Anei Cheler. A rămas orfan încă de mic de ambii părinți și a fost crescut de o doică din mahalaua Moșilor. Clasele primare le-a făcut la o școală din Obor, în timp ce cursurile liceale le-a urmat la Colegiul „Sfântul Sava” și Liceul „Gheorghe Lazăr”. Datorită rezultatelor foarte bune la învățătură, Camil Petrescu a fost bursier intern, iar din anul 1913 a urmat cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea București.
Și-a luat licența cu brio, primind calificativul „magna cum laude”, iar mai târziu a devenit profesor de liceu la Timișoara. Și-a luat și doctoratul în filosofie, cu o teză despre teatru, numită „Modalitatea estetică a teatrului”, după care a publicat un studiu în lucrarea „Istoria Filosofiei”, legat de un câmp nou, fenomenologia în opera lui Husserl. Între anii 1916 și 1918 a participat ca ofițer la Primul Război Mondial, experiență pe care a descris-o în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930).
În 1916 este mobilizat și pleacă pe front, dar acolo este rănit. Face un stagiu într-un spital militar, dar ajunge din nou în prima linie și cade prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german, Camil Petrescu își pierde auzul și o ureche, iar asta îl marchează pe viață, după cum susține și el în Jurnal: „Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc (…) Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămîn vecinic absent”.
În anul 1918 este eliberat din lagărul german și revine la București.

Debutul în literatură A debutat în revista „Facla”, în 1914, cu articolul „Femeile și fetele de azi” și s-a semnat sub pseudonimul „Raul D”.
Din 1920 participă la ședințele cenaclului „Sburătorul” condus de Eugen Lovinescu, iar acum publică primele poezii în revista omonimă. Debutul editorial și-l face cu un volum de „Versuri: Ideea”. În anul 1933, Camil Petrescu publică cel mai valoros roman al său, unul dintre cele mai importante romane ale Modernismului european: „Patul lui Procust”. În anul 1930 este numit directorul Teatrului Național din București, dar rezistă acolo doar 10 luni, după care este ales membru titular al Academiei Române în 1948.
După părerea lui Ion Luca Caragiale, teatrul său a reprezentat cel mai important moment din istoria dramaturgiei românești datorită intensității situațiilor dramatice și purității opozițiilor care intră în joc, dar și prin forța copleșitoare pe care o aveau personajele. Când a murit Camil Petrescu Camil Petrescu moare la 14 mai 1957, la București, iar romanul social închinat lui Nicolae Bălcescu: „Un om între oameni” rămâne neterminat. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” – roman de Camil Petrescu Publicat de Camil Petrescu în 1930, romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este modalitatea prin care autorul surprinde drama intelectualului, însetat de absolutul sentimentului de iubire și dominat de incertitudini, care se salvează prin conștientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăiește tragismul unui război absurd.
Romanul este structurat în două părți, cu titluri semnificative: „ultima noapte de dragoste”, exprimă aspirația către sentimentul de iubire absolută, iar „întâia noapte de război” ilustrează imaginea războiului tragic ca iminență a morții.
Filmul de televiziune „Între oglinzi paralele” din 1978 este inspirat de romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.

Opere scrise de Camil Petrescu Romane “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930); “Patul lui Procust” (1933); “Un om între oameni” (1953 – 1957, neterminat). Nuvele “Turnul de fildeș” (1950); “Moartea pescărușului” (1950); “Mănușile” (1950); “Cei care plătesc cu viața” (1950); “Un episod” (1957). Poezie “Versuri. Ideea. Ciclul morții” (1923); “Un luminiș pentru Kicsikem” (1925); “Transcendentalia” (1931); “Din versurile lui Ladima” (1932). Dramaturgie “Jocul ielelor” (1918); “Act venețian” (1918-1946); “Suflete tari” (1921); “Danton” (1924-1925); “Mioara” (1926); “Mitică Popescu” (1925-1926); “Dona Diana”, comedie în gustul Renașterii în zece tablouri după Moreto (1938); “Iată femeia pe care o iubesc” (1943); “Prof. dr. Omu vindecă de dragoste” (1946); “Bălcescu” (1948); “Caragiale în vremea lu”i (1955). Opere incluse în programa de la Bacalaureat de Camil Petrescu “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”; “Patul lui Procust”; “Jocul ielelor”; “Act venețian”. Alți romancieri români incluși în programa de Bacalaureat sunt Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu sau Eugen Lovinescu. Citate de Camil Petrescu „Nimic nu se plăteşte mai sigur ca prostia.” „Dacă n-ar fi proştii, deştepţii ar muri de foame.” „Lucrurile frumoase sunt puține… Dacă le lași fără răspuns e păcat.” „Cei inteligenți și sensibili au întotdeauna momente de îndoială.” „Dacă n-ai văzut încă o femeie care iubește, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă.” „Tuturor ni se pare că obiectul pe care-l dorim și ne e refuzat este dorit de toată lumea.” „Marea înţelepciune e să-ţi alegi prieteni care nu te vor sili la compromisuri.” „O iubire care nu e eternă nu e nimic. Iubirea este totul sau nu este nimic.” „Nici un doctor nu are curajul să despartă corpurile celor născuţi uniţi, căci le-ar ucide pe amândouă”; „Trebuie să se ştie că şi iubirea are riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt”; „Bunătatea adevărată cere neapărat inteligenţă şi imaginaţie”; „Totdeauna indiferența este ideologică și amabilă, prezentată sub unghiul actualității și cu caracter strict personal”; „Femeia înşeală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu”; „Dragostea-i frumoasă tocmai pentru că nu cunoaşte nici o silnicie. E preferinţă sinceră. Nu poţi să-mi impui să te iubesc cu sila”; „Indulgenţa e totdeauna un fel de scuză şi avans propriilor tale păcate”; „În dragoste este ca şi în război. Vai de cei învinşi!”; „Inteligenţa e un mijloc de adaptare la mediu al instinctului de conservare”; „Viaţa nu-i un tricotaj, dacă ai greşit să deşiri totul şi s-o iei de la început”; „În afară de conştiinţă, totul e bestialitate”. „Va veni o vreme când amorul va dispărea, când cei care suferă din cauza iubirii vor părea ridicoli? Cine ştie?” „Nimic nu tulbură mai grav evoluția unei culturi, decât o autoritară și totusi falsp ierarhie a valorilor.” „Prostia este cinstită într-un caz, când e prostie curată”. „Creația este un act concret care depășește orice considerații de puritate. Nu există concret pur”. „Orice creație înseamnă luciditate interioară și joc liber al gândurilor”. „Arta este o dospire sufletească, în tipare eterne, și e cu atât mai de pret această frământare, cu cât izvorăște dintr-o conștiință mai complexă și mai ambundentă”. „Realul nu este numai ceea ce este la indemana noastra, la indemana ochilor nostri, ci, de asemeni, si ceea ce se afla încă la îndemâna spiritului nostru”. „Originalitatea nu-i decât o noutate relativă”. „O limbă e literară, e frumoasa atunci când exprima precis ceea ce vrea autorul”. „Nu există în timpul scrisului întrerupere silnică să nu fie dureroasă și dăunatoare întregului” „Destinul unui mare scriitor e o taină permanenta, și căile pe care el se realizează sînt dintre cele mai opuse orientării istorice”. Opera lui Camil Petrescu a picat la proba de limba română de la Bacalaureat 2023. La Subiectul III, elevii trebuiau să redacteze un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularități ale unui text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.

Proiect despre Mihai Eminescu - Tanase David Catalin

                                                        Mihai Eminescu(1850-1889)

1. Introducere

Mihai Eminescu este considerat poetul național al României și una dintre cele mai importante personalități ale literaturii române. Prin opera sa, a ridicat poezia românească la nivel european, îmbinând teme profunde, limbaj rafinat și o gândire filosofică de excepție.

---

2. Biografia lui Mihai Eminescu

• Numele complet: Mihai Eminovici (Eminescu este un pseudonim literar)

• Data nașterii: 15 ianuarie 1850, Ipotești, județul Botoșani

• Decesul: 15 iunie 1889, București

Etapele vieții:

• Copilăria: S-a născut într-o familie de rang mic boieresc. A fost al șaptelea din cei unsprezece copii ai familiei.

• Studiile: A învățat la Cernăuți, apoi a plecat la Viena și Berlin pentru a studia filozofia, științele politice și literatura.

• Cariera: A fost redactor, publicist și poet. A lucrat la ziarul Timpul, organ al Partidului Conservator, unde a publicat articole politice și culturale. A fost membru activ al Junimii, un cerc literar condus de Titu Maiorescu.

• Probleme de sănătate: În ultimii ani ai vieții, Eminescu a suferit de o boală psihică, iar sănătatea sa s-a degradat treptat.

• Moartea: A murit la vârsta de 39 de ani, într-un sanatoriu din București. Cauza exactă a morții sale rămâne controversată.

---

3. Opera literară

Poezie:

Mihai Eminescu a creat o operă poetică vastă, care îmbină:

• Teme romantice, filozofice și cosmice

• Elemente folclorice și mitologice

• Limbaj artistic elevat, muzicalitate și simbolism

Cele mai cunoscute poezii:

• Luceafărul – capodopera sa, publicată în 1883

• Floare albastră

• Somnoroase păsărele

• Sara pe deal

• Mai am un singur dor

• Scrisorile (I-V) – poezii de tip satiric și filozofic

Proză:

• Făt-Frumos din lacrimă – basm cult

• Sărmanul Dionis – nuvelă filosofică

• Cezara – proză cu accente mitologice și etice

Publicistică:

• Articole politice și sociale publicate în ziarul Timpul, cu o viziune naționalistă și conservatoare

---

4. Temele majore în opera lui Eminescu

• Dragostea – idealizată, imposibilă

• Timpul și efemeritatea vieții

• Contemplarea universului

• Condamnarea societății corupte

• Geniul neînțeles

• Mitologia și istoria națională

---

5. Moștenirea culturală

• Eminescu este simbolul literaturii române și este studiat în școli și licee din România.

• Ziua sa de naștere, 15 ianuarie, este Ziua Culturii Naționale.

• Busturi, statui, licee, străzi și biblioteci îi poartă numele în toată țara.

• A influențat mari scriitori români, printre care Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Nichita Stănescu.

---

6. Concluzie

Mihai Eminescu rămâne o figură emblematică a culturii române. Prin profunzimea gândirii, frumusețea limbajului și complexitatea operei sale, el a contribuit esențial la formarea identității naționale românești. Este poetul care a transformat limba română într-un instrument artistic desăvârșit.